Cat de orbi suntem?

Intro dimineata, Mitza isi uitase ochelarii acasa. Fara ei nu putea sa lucreze, asa ca m-am grabit sa ii duc.
Pe drum, ma gandeam cat de nedrept, cat de urat si cat de rau ar fi sa nu pot vedea. Sa ma gandesc la toate lucrurile pe care le stiu si doar sa mi le imaginez.

Am publicat aceste fotografii pe blogul foto, in urma proiectului „My eyes. Your world”, unde cateva persoane fara vedere s-au folosit de cele 4 simturi, de imaginatie si sentimente si fara nicio pregatire teoretica, au demonstrat ca pot face aceleasi lucruri ca noi toti, ceilalti.
Ba mai mult, merg la serviciu si in timpul liber au tot felul de activitati: canta, danseaza, picteaza, joaca teatru, etc.
M-a uimit modul lor de orientare, stiu sa se descurce fara nici un ajutor, stiu sa citeasca ceasul, stiu cand e zi sau noapte, au amintiri din locurile unde au fost.
Primul sentiment a fost de mila, insa dupa ce i-am cunoscut si mi-au destainuit ca daca ar vedea ar putea fi dezamagiti, i-am privit ca pe niste oameni normali, inzestrati cu deosebite calitati, cu o personalitate puternica, foarte ambitiosi.

Trebuia sa-l vedeti pe Nikos cum alearga pe scari, unde eu probabil m-as fi impiedicat, sau cum a recunoscut toate ingredientele iar eu, de unele, habar n-aveam. Sau pe Eleni, care la mai bine de 1 km distanta, a stiut ca ne apropiem de o piata.
Stella, m-a uimit cand a atins „bucata” de lemn si a stiut ca e o icoana. Apoi si-a facut semnul crucii.

Ce legatura are proiectul cu titul? Desi foarta multa lume a vazut pozele, am ramas dezamagita ca nimeni nu si-a pus intrebarea „cum ar fi daca nu as vedea?”. In schimb, daca as fi pus o poza cu o „blonda” goala, luis vuitoane sau mai stiu eu ce papuci, imediat as fi primit o replica.