Scapa cine poate

|
Sarajevo, 28 iunie 1914. Arhiducele Franz Ferdinand si sotia sa, Sophie, sunt asasinati. Un pretext mic pentru un Razboi Mare. O luna mai tarziu, Imperiul Austro-Ungar ataca Serbia. Germania ataca Rusia si Franta. Anglia declara razboi Germaniei. La 23 august 1914, Japonia intervine si ataca Germania. Intra mai tarziu Turcia, Italia, Romania si SUA.
Au loc primele bombardamente aeriene din istorie, foloseau sarma ghimpata, mitraliere si arme chimice.




Al doilea razboi mondial a avut ca si cauza dorinta de extindere a Germaniei si Japoniei, puterea si dominatia suprema. Un tampit de „rasa ariană”, impins de orgoliu, rasism extrem, ferm convins ca „niciodată războiul nu a ruinat naţiunile”, Hitler a fost exponentul unui popor si nu creatorul lui.



Astazi, un pas gresit si un pretext mic poate conduce la un alt Razboi Mare. Coreea de Sud sta pe un teren minat. Inghitim in sec si facem o cruce, poate ne fereste Dumnezeu.
De data asta, nimeni nu mai face transee. Nu mai folosim sarma ghimpata, nici mitraliere sau arme chimice. Poate nici avioane cu reactie, bombe inteligente sau rachete balistice. Avem arma suprema de distrugere in masa.
Un pas gresit si... tratatul de neproliferare nucleara devine o simpla hartie. Pentru ca e mai interesant jocul la dublu, intervine China si SUA, ambele posesoare de armament nuclear. Echipele stau de-o parte si de alta a fileului. Coreea de Sud a servit prima. Coreea de Nord a gresit si s-a cerut fault. Cum nu este un game standard, ci plin de interese, erorile trebuie corectate. Din clipa in care meciul a inceput, jocul trebuie sa fie continuu pana cand se termina.



Scapa cine poate...

De la homo sapiens la metrosexual, la homosexual

|
Va prezint 3 personaje. Primul, homo sapiens, iese din pestera si descopera focul. Mai tarziu, isi face arc si sageata, barca din trunchi de copac si domesticeste animalele. Apoi, mestesugeste unelte performante si este preocupat de olarit, tesut si cultivarea pamantului.
Omu’ nostru, se organizeaza social si renunta la viata de haita. Are familie, ginta, trib. Invoca forte supranaturale si sacrifica animale.




Ca dupa mii de ani, sa apara Metrosexualul, barbatul care traieste intr-o metropola si are timp si bani de cheltuit. I-as zice pe scurt, Narcisistul. Este frumos (nu neaparat), dichisit, cochet, gelat, si epilat pe piept si picioare. Isi pileste unghiile la salon si se penseaza, tot la salon. Isi lucreaza constiincios pectoralii, mananca sanatos si bea apa plata cu lamaie.





Si, in cele din urma, homosexualul! Tandru, purtator de haine mulate si neaparat ceva roz, cu o gestica articulara, joc de priviri si voce suava!
In plina criza economica, romanii se confrunta cu probleme reale: reducerea salariilor, a pensiilor si a indemnizatiei de crestere a copilului, disponibilizari, etc. iar homosexualii se pregatesc de zor pentru parada! Sunt discriminati...
Discriminate sunt si persoanele cu handicap, persoanele purtatoare HIV, persoanele fara vedere, dar ele nu militeaza in strada si nu se dau in stamba.
Sa nu mai fim „inculti”, „ne educati” si „conservatori” caci nu e cool! Aratati toleranta si promovati in scoli etica si morala homosexualitatii, ridicati prostia, anomalia, nebunia la rang de normalitate!
Justitia ori este oarba, ori poarta ochelari de cal! S-a dat liber la desfrau liber consimtit. Incestul este imoral, dar legal. Zilnic sute de femei sunt agresate verbal si fizic, sute de copii sunt maltratati si nimeni nu face nimic in acest sens. In schimb, aparam drepturile unei viitoare familii moderne.



Inapoi in epoca de piatra! Sa o luam de la capat! Undeva s-a gresit!

Doneaza ce nu iti mai trebuie!

|


1.Trebuie sa faci cumva sau ceva incat sa-i ajuti pe cei de langa tine.
2.Ceva ce ei nu pot face sau nu-si pot permite.
3.Tu ii ajuti pe ei, iar ei ar trebui sa-ti multumeasca ajutandu-i pe altii, la randul lor.
Acestea erau regulile in filmul „Pay it forward”(2000), unde un copil de 12 ani a fost determinat sa schimbe lumea in bine. Si a reusit!

Viata bate filmul! Si iti propun sa-ti faci ordine in lucruri! Cu siguranta vei gasi ceva ce nu-ti mai trebuie.
Oricat de mic, nesemnificativ ti-ar parea acel lucru, va fi mare si folositor unei alte persoane, cu siguranta!
Da si primeste aici .

Camino - O calatorie care mi-a schimbat viata

|

Inainte de a citi "Camino", jurnalul de calatorie al Vernonicai Dragoi, spuneam ca fiecare are “camino” lui. Te nasti, te casatoresti (nu neaparat), si mori. 3 etape esentiale ale vietii prin care omul trece.
Si dupa ce moare, urmeaza un alt “camino” al vietii celei vesnice.
Un perpetuum mobile. N-ai cum sa dai inapoi! Poti insa sa-ti schimbi traiectoria, sa faci alegeri, sa iei decizii – dar tot un “camino” vei avea!

“Camino” e si atunci cand iti incepi dimineata, mergi la munca, dai o fuga la piata si te intorci acasa. Da, rutina ta e “camino”, ca vrei sau nu sa accepti! “Camino” pare un drum lung si drept, sau un drum serpuit, poate fi un drum elastic sau un drum plastic, poate sa fie inodor, insipid dar la fel de bine poate fi precum aroma de cafea sau pepenele verde, toamna.

Noaptea, in somn, “camino” e diferit. Ai cateva ore in care poti sa te abati, sa fii cel mai tare zmeu sau cea mai frumoasa printesa, sa ai palate din ciocolata sau un Ferrari rosu, in garaj. Sa fii pe Chajamlungma sau la plaja in Kapalua.

“Camino” e acolo unde esti tu, unde te misti si respiri. E usor si greu in acelasi timp, e frumos si destul, e o alinare si o mare de nervi, e acum si aici, e maine si la anu’, e devreme si tarziu, e rece si cald, e bunatate si rautate, fericire si plictis, e simplitate si avutie, cer senin si nori de furtuna, iubire si ura, e mama si tata, soare si luna, roua si stropi de ploaie, e vointa si nepasare, foc si apa.

Tu esti multumit de “camino” tau?


"Daca vrei sa vezi in jurul tau, trebuie sa mergi mai incet"... era scris pe cartea de joc pe care a ales-o Veronica, din multitudinea de carti ale lui Bertram, un neamt intalnit intr-o seara la un refugiu din Sahagun, in drum spre Santiago. Asa m-am gandit si eu, daca vreau sa inteleg ceva trebuie sa citesc incet, la urma urmei, nu era nici o graba. Si adulmecam fiecare cuvant... obosind, ca si cum eu eram acolo, pe "camino".


Am savurat cartea la un ceai cu lamaie si scortisoara, sau pe malul marii, unde dorinta de a a ajunge cat mai repede la mare era precum dorinta lui Imre de a face baie in ocean, inainte de a se intoarce acasa, in Ungaria.

Admir curajul Veronicai de a parcurge acest drum, deloc usor, pana la capat, in arsita verii, de a renunta la comfortul de acasa si a dormi la un loc cu 50 de insi, din colturi diferite ale lumii, dar care aveau acelasi tel, de a manca la umbra unui copac sau pe malul unui parau, fermitatea si increderea cu care continua drumul in multe situatii la rascruce, bazandu-se pe instinct, si chiar toleranta sau intelegerea dusa la extrem in ceea ce privea faptele imature ale unui om matur, Imre.

M-am tot gandit daca as face acest drum, pe care l-am considerat un fel de "pom laudat", tinand cont cat este de mediatizat in Germania si Franta si de numarul mare de pelegrini pe care-i depasea sau o depaseau pe Veronica, si mi-am raspuns negativ. Desi incomparabil, am asemanat acest drum cu urcarea Everestului, unde in dorinta de a atinge absolutul, jertfesti inevitabil.

Mi-ar fi placut ca intr-o nota de final, autoarea sa ne dezvaluie daca a ajuns sa-l urmeze pe Imre la ocean, daca relatia lor s-a sfarsit o data cu slujba din catedrala din Santiago, daca mai tine legatura cu "Husky" sau daca mai are vreo veste de la cei 4 spanioli.

Oricum, daca ai de gand sa faci acest drum, cartea este si un bun ghid turistic si o sursa de relaxare, in noptile albe.

Cat de orbi suntem?

|
Intro dimineata, Mitza isi uitase ochelarii acasa. Fara ei nu putea sa lucreze, asa ca m-am grabit sa ii duc.
Pe drum, ma gandeam cat de nedrept, cat de urat si cat de rau ar fi sa nu pot vedea. Sa ma gandesc la toate lucrurile pe care le stiu si doar sa mi le imaginez.

Am publicat aceste fotografii pe blogul foto, in urma proiectului „My eyes. Your world”, unde cateva persoane fara vedere s-au folosit de cele 4 simturi, de imaginatie si sentimente si fara nicio pregatire teoretica, au demonstrat ca pot face aceleasi lucruri ca noi toti, ceilalti.
Ba mai mult, merg la serviciu si in timpul liber au tot felul de activitati: canta, danseaza, picteaza, joaca teatru, etc.
M-a uimit modul lor de orientare, stiu sa se descurce fara nici un ajutor, stiu sa citeasca ceasul, stiu cand e zi sau noapte, au amintiri din locurile unde au fost.
Primul sentiment a fost de mila, insa dupa ce i-am cunoscut si mi-au destainuit ca daca ar vedea ar putea fi dezamagiti, i-am privit ca pe niste oameni normali, inzestrati cu deosebite calitati, cu o personalitate puternica, foarte ambitiosi.

Trebuia sa-l vedeti pe Nikos cum alearga pe scari, unde eu probabil m-as fi impiedicat, sau cum a recunoscut toate ingredientele iar eu, de unele, habar n-aveam. Sau pe Eleni, care la mai bine de 1 km distanta, a stiut ca ne apropiem de o piata.
Stella, m-a uimit cand a atins „bucata” de lemn si a stiut ca e o icoana. Apoi si-a facut semnul crucii.

Ce legatura are proiectul cu titul? Desi foarta multa lume a vazut pozele, am ramas dezamagita ca nimeni nu si-a pus intrebarea „cum ar fi daca nu as vedea?”. In schimb, daca as fi pus o poza cu o „blonda” goala, luis vuitoane sau mai stiu eu ce papuci, imediat as fi primit o replica.

Annie Lennox - „Hiv Positive”

|


Nu vorbesc despre performantele artistice ale cantaretei, ci despre gestul ei de a purta un tricou inscriptionat „Hiv Positive”, in public.
In ciuda aparentelor, Annie duce doar o campanie de educare si de schimbare a mentalitatii oamenilor, dar si de ajutorare a femeilor si copiilor purtatori ai virusului HIV, in Africa de Sud.

Putem fi solidari cu cei 22 de milioane de bolnavi HIV, din Africa de Sud, cumparand un tricou „HIV Positive” de aici si provocarea cea mai mare este sa-l purtam.

Constient fiind de reactiile celor din jurul tau, ai purta tricoul in public?

O fapta buna... pe saptamana!

|
Nu, inca n-am plantat niciun pom, n-am salvat pe nimeni de la inec, n-am zidit nicio casa, n-am crescut un copil.
Mi-am propus, anul trecut, sa fac macar o fapta buna pe saptamana. Impulsul a venit dupa ce am vazut filmul „Seven pounds” , pe care l-ati vazut si voi, sunt sigura.

Apreciem si ne bucuram cand cineva ne ajuta. Vedem, in jur, ca mai exista si oameni buni, saritori. Primim si speram sa daruim mai departe. Dar ce facem cand vine vorba de fapte?

Am cumparat dulciuri si le-am dus copiilor saraci din partea turca (Cipru de Nord). Am mai donat niste bani si s-au cumparat hainute si alimente unei familii defavorizate. Am dus un amic amarat la aeroport.
Cam atat. Intrun an de zile!

Recunosc, e foarte usor sa faci rau, sa pui etichete, sa jignesti si e foarte greu sa te schimbi, sa ajuti, sa saluti, sa multumesti cuiva. E usor sa pui la zid pe cineva si sa-l arati cu degetul... E greu sa iubesti neconditionat...

Apreciez gestul unui roman care a renuntat la biletul sau de avion si i l-a daruit unui concetatean, aflat in spital, aici in Cipru.
Apreciez gestul unui cuplu care a adapostit o familie venita din Romania, la munca, tot in Cipru. Acestia din urma, au ramas pe drumuri, dupa ce firma, la care lucrau, a refuzat sa–i plateasca.

Haideti sa facem o fapta buna pe saptamana! Impartasiti-o aici, sa luam aminte. Nu este loc de lauda ci doar un mijloc de incurajare.

Prostia omeneasca – fapte si naravuri

|
„Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc în lumea toată! Şi de-oiu găsi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba”,spunea personajul lui Ion Creanga, in povestea „Prostia omeneasca”.
N-am gasit, ce-i drept, pe nimeni care sa urce nucile-n pod cu tapoiul, insa prostia din ziua de azi, are o noua latitudine.

Trec peste faptul ca romanii sunt considerati hoti, betivi si mai nou, profanatori de morminte si-mi aduc aminte de un barbat, trecut de 40 de ani. Eram in centru. Pe langa mine, trece un roman la brat cu doua filipineze si-i spune altuia, aflat mai in fata, pe-un accent moldovenesc si foarte mandru: „ Baaa, di o viata astiept sa umblu la brat cu doua fimei!”

Apoi, daca ai noroc, poti sa nu auzi apelative „haide, fa!”, „uita-te, fa!” sau „fa, proasto!”.

Acum, vreo doi ani, o prietena a venit in vizita. La plecare spre Romania, s-a gandit sa-i cumpere tatalui un cadou, o broscuta de plastic ce urma sa fie pusa in curte, alaturi de pitici si ce mai avea dansul pe acolo, langa micul lac.
La casa, doua romance povesteau in timp ce puneau produsele in pungi, si observand broscuta de plastic au inceput sa se hlizeasca „ce broasca raioasa, hi hi, ha ha... ce dracu’ faci cu asta?”. Am ramas mute si si-au dat seama ca am inteles, urmand sa schimbe tonul si sa ne intrebe daca suntem in vacanta, in Cipru.

Tot cu ceva timp in urma, mergand spre Italia cu autocarul, o femeie vorbea la telefon cu sotul ei, ramas in tara: „te iubesc, ai grija de copii!”. Imediat ce a terminat convorbirea, femeia l-a sunat pe un italian, si pe acelasi ton cald i-a marturisit ca-l iubeste si ca de-abia asteapta sa-l vada.

Urmatorul mesaj nu mai are nevoie de nicio prezentare



Sa nu credeti ca cipriotii sunt mai presus decat romanii. Trebuia sa ne mutam intrun alt apartament, din cauza umezelii si a igrasiei. Proprietarul ne-a acuzat pe noi de producerea mucegaiului afirmand ca l-am adus de la sala de sport, si raspandirea lui prin simplul fapt ca nu ne spalam, dovada fiind factura la apa, pe care probabil o compara cu a lui, posesor de vila cu piscina.
Am vrut un apartament in aceeasi zona si am stabilit o intalnire cu un domn. Am ajuns mai repede si l-am asteptat in masina. La un moment dat, apare un BMW X5 din care coboara un nenea rotund.
Deschide portiera si scoate doua perne „decorative” pe care le scutura gretos de praf, apoi dispare in cladire. Am urcat si noi. Si am aflat ca apartamentul era „complet” mobilat si utilat cu o canapea uzata, plus pernele din dotare.

Va urma.

Forme fara fond

|
Formele fara fond sunt proeminenete astazi, mai mult ca oricand. Evolutia se face intr-un mod decadent, lipsit de valoare, prin imitatie si contopire cu alte "culturi". Daca in trecut, conservatorii aveau de-a face cu filfizoni si bonjuristi, cu diferenta dintre aparenta si esenta a individului, astazi ne confruntam cu "baietasi de cartier", "pitipoance" si "cocalari", etc.

Blogul s-a nascut din enervarea pe care o resimt zilnic. Mereu citesc, aud sau vad ceva peiorativ.
Critica mea este nepartinitoare si voi denigra tot ce este imoral si nefiresc.
Voi lauda faptele, ideile si sentimentele exemplare.