Camino - O calatorie care mi-a schimbat viata

Inainte de a citi "Camino", jurnalul de calatorie al Vernonicai Dragoi, spuneam ca fiecare are “camino” lui. Te nasti, te casatoresti (nu neaparat), si mori. 3 etape esentiale ale vietii prin care omul trece.
Si dupa ce moare, urmeaza un alt “camino” al vietii celei vesnice.
Un perpetuum mobile. N-ai cum sa dai inapoi! Poti insa sa-ti schimbi traiectoria, sa faci alegeri, sa iei decizii – dar tot un “camino” vei avea!

“Camino” e si atunci cand iti incepi dimineata, mergi la munca, dai o fuga la piata si te intorci acasa. Da, rutina ta e “camino”, ca vrei sau nu sa accepti! “Camino” pare un drum lung si drept, sau un drum serpuit, poate fi un drum elastic sau un drum plastic, poate sa fie inodor, insipid dar la fel de bine poate fi precum aroma de cafea sau pepenele verde, toamna.

Noaptea, in somn, “camino” e diferit. Ai cateva ore in care poti sa te abati, sa fii cel mai tare zmeu sau cea mai frumoasa printesa, sa ai palate din ciocolata sau un Ferrari rosu, in garaj. Sa fii pe Chajamlungma sau la plaja in Kapalua.

“Camino” e acolo unde esti tu, unde te misti si respiri. E usor si greu in acelasi timp, e frumos si destul, e o alinare si o mare de nervi, e acum si aici, e maine si la anu’, e devreme si tarziu, e rece si cald, e bunatate si rautate, fericire si plictis, e simplitate si avutie, cer senin si nori de furtuna, iubire si ura, e mama si tata, soare si luna, roua si stropi de ploaie, e vointa si nepasare, foc si apa.

Tu esti multumit de “camino” tau?


"Daca vrei sa vezi in jurul tau, trebuie sa mergi mai incet"... era scris pe cartea de joc pe care a ales-o Veronica, din multitudinea de carti ale lui Bertram, un neamt intalnit intr-o seara la un refugiu din Sahagun, in drum spre Santiago. Asa m-am gandit si eu, daca vreau sa inteleg ceva trebuie sa citesc incet, la urma urmei, nu era nici o graba. Si adulmecam fiecare cuvant... obosind, ca si cum eu eram acolo, pe "camino".


Am savurat cartea la un ceai cu lamaie si scortisoara, sau pe malul marii, unde dorinta de a a ajunge cat mai repede la mare era precum dorinta lui Imre de a face baie in ocean, inainte de a se intoarce acasa, in Ungaria.

Admir curajul Veronicai de a parcurge acest drum, deloc usor, pana la capat, in arsita verii, de a renunta la comfortul de acasa si a dormi la un loc cu 50 de insi, din colturi diferite ale lumii, dar care aveau acelasi tel, de a manca la umbra unui copac sau pe malul unui parau, fermitatea si increderea cu care continua drumul in multe situatii la rascruce, bazandu-se pe instinct, si chiar toleranta sau intelegerea dusa la extrem in ceea ce privea faptele imature ale unui om matur, Imre.

M-am tot gandit daca as face acest drum, pe care l-am considerat un fel de "pom laudat", tinand cont cat este de mediatizat in Germania si Franta si de numarul mare de pelegrini pe care-i depasea sau o depaseau pe Veronica, si mi-am raspuns negativ. Desi incomparabil, am asemanat acest drum cu urcarea Everestului, unde in dorinta de a atinge absolutul, jertfesti inevitabil.

Mi-ar fi placut ca intr-o nota de final, autoarea sa ne dezvaluie daca a ajuns sa-l urmeze pe Imre la ocean, daca relatia lor s-a sfarsit o data cu slujba din catedrala din Santiago, daca mai tine legatura cu "Husky" sau daca mai are vreo veste de la cei 4 spanioli.

Oricum, daca ai de gand sa faci acest drum, cartea este si un bun ghid turistic si o sursa de relaxare, in noptile albe.