O carte, un destin!

Am amanat sa scriu despre aceasta carte de frica sa nu o tratez cu superficialitate si scriu despre ea acum, cu emotie. Imi place sa o numesc “biblia familiei”, o carte nepretuita pe care orice cuplu ar trebui sa o aiba in biblioteca si pe care sa o reciteasca cand diferite probleme apar. Problemele apar pentru ca suntem mereu ispititi de diavol, iar omul prin natura lui  - slab, isi cauta singur rezolvarea. Ei bine, cartea aceasta are raspunsuri la toate intrebarile.

Parintele Arsenie Boca, caci despre invataturile lui vorbesc, este cunoscut de foarte multa lume crestina-ortodoxa, unii au avut fericirea sa-l intalneasca si multi s-au bucurat de minunile dansului.

Spre rusinea mea, l-am cunoscut tarziu, prin intermediul cartii de fata dar la momentul potrivit, cand imi incepeam viata de familie.

Intamplarea face ca in aceeasi perioada, o buna prietena pierde sarcina. “Cinci la suta dintre femeile insarcinate au avort spontan” ii spune doctorul, insa pe ea nu o alina cu nimic acest raspus si cauta un “vinovat” iar frica ca s-ar putea intampla din nou o incerca. I-am spus sa se roage Maicii Domnului , sa-si puna nadejdea in Dumnezeu si sigur va fi ascultata. Mi-a raspuns taios ca nu crede in Maica Domnului si nu crede cum o femeie poate avea un copil si sa ramana fecioara in acelasi timp, iar eu i-am spus ca nu e vorba despre orice femeie, ci este  Cea mai Sfanta dintre femei, Maica Dumnezeului nostru. I-am recomandat, de asemnea, sa citeasca cartea Parintelui Arsenie “Tinerii, familia si copii nascuti in lanturi” si sa-mi spuna ce parere are.

La scurt timp, Parintele Arsenie a patruns in casa si in viata ei: era senina la chip si la trup, renuntase la pantaloni si la podoabe si frecventa biserica. Era o persoana care s-a transformat peste noapte si mi-era greu sa ma obisnuiesc cu ea in ipostaza aceasta. Apoi a devenit cea mai fericita mama din lume. Iar de Craciun s-a botezat! Un lucru care iarasi m-a socat si uimit in acelasi timp, ea fiind catolica. I-am spus ca am prieteni de diferite nationalitati si religii cu care ma inteleg perfect, dar in acelasi timp, fratii mei ortodocsi sunt rai sau egoisti si nu te poti baza pe ei. Mi-a raspuns ca s-a botezat in Hristos pentru ca asa a simtit sufleteste, era o datorie pe care trebuia sa o faca.

Al doilea copil le-a umplut inima de bucurie in zi sfanta de sarbatoare, de Boboteaza. Il cheama Arsenie Zian, ca pe Parintele, in semn de recunostinta pentru tot ce a facut batranul pentru ea.

Faptul ca a pierdut  prima sarcina a fost un semn divin, al intoarcerii de la cele lumesti la cele sfinte. Inainte ca acest lucru sa se intample, soacra ei – o femeie cu foarte multa credinta – dupa cum mi-a descris-o, a incercat sa o determine sa isi schimbe perceptiile despre religie si Dumnezeu, dar in zadar. Insasi dansa l-a cunoscut pe Parintele chiar la Sinaia, dupa ce a colindat diversi medici care nu gaseau leac sa-i trateze enurezisul fiului ei, in varsta de 7 ani. Fara rusine, un doctor i-a zis atunci: “femeie, mai du-te si la biserica!”

Lumea din ziua de azi este atat de sceptica, nu ma crede in minuni sau asteapta minuni ca sa creada si vor fapte care sa vorbeasca. Recunosc, si eu sunt sceptica, insa prietena mea este cea mai buna dovada ca minunile se intampla, iar marturiile oamenilor care l-au cunoscut pe Parintele Arsenie sunt semne graitoare ca un sfant s-a aflat printre oameni.

O carte a schimbat un destin. Radical!

Nu-mi ramane decat sa-i multumesc si eu Parintelui ca am cunoscut-o altfel, comportamentul ei ma intareste si ma sprijina moral in viata de familie iar celor care inca mai ratacesc pe carari nestiute le spun “cine are minte, sa ia aminte!” , vorba Parintelui.

Intre Freud si Hristos

Savatie Bastovoi, in calitate de mirean, era ” baiatul bun, putin dur, desi nu s-a batut niciodata”. Era baiatul care statea la terase la o cafea, sau la o bere cu cel care isi dusese iubita sa faca o intrerupere de sarcina. Fuma tigari scumpe, cumparate la bucata si scria versuri despre Dumnezeu, lui Dumnezeu, la Socola.

Savatie Bastovoi, in calitate de ieromonah, scrie un eseu pe care il intituleaza „Intre Freud si Hristos”.
O carte despre societatea de astazi, despre generatia MTV, Pro – tv, Coca – Cola, despre complexele lui Freud si libertate.

O carte, care nu aduce nimic nou, atat timp cat simti pe pielea ta tranzitiile si schimbarile cotidiene. O carte despre cauze si efecte, dar nu o carte despre solutii. Nu exista o delimitare intre bine si rau, exista un frustrat, un timid, un lipsit de cultura, religie, traditie – omul lui Freud, si exista omul fara instincte, fara placeri, omul lui Dumnezeu.
Ieromonahului ii e foarte usor sa vorbeasca despre abstinenta fiziologica si psihologica a omului mirean, comparand starile cu cele ale clericilor, care nu au dorinte personale si, care isi controleaza usor impulsurile.
O carte care nu m-a impresionat, nu si-a lasat amprenta si nu mi-a schimbat cu nimic gandirea pe care o aveam pana sa citesc acest eseu. Poate ca nu fac parte din „frustratii” enumerati de dansul dar sunt un om cu frica de moarte, frica de boala,frica de batranete, frica de saracie, dar mai ales frica de singuratate.

Mananca, roaga-te, iubeste

Probabil ati citit-o. Eu, insa, am descoperit-o de curand.
Designul copertii, peste 6 milioane de copii vandute, faptul ca o femeie cauta totul si vestea se raspandeste repede, de la o femeie la alta, m-a facut sa o cumpar si sa o citesc la fel de repede, in speranta ca ultimele randuri o va salva pe autoare de la mediocritate.

O autobiografie banala, plictisitoare. Memoriile unei risipitoare de cuvinte. Un titlu sugestiv – care nu te duce mai departe de la sensul de baza. Autoarea ia proportii in Italia, il cauta pe Dumnezeu in India si se iubeste cu un brazilian, in Indonezia. O armonie perfect americana: traiesti ca sa mananci, te rogi la tot felul de inchipuiti si faci sex pana iti infectezi tractul urinar.

O carte care nu m-a inspirat, nu m-a influentat, nu m-a facut sa rad sau sa plang, nu m-a facut sa plec departe si nici sa ma autocunosc sau sa-mi gasesc pacea interioara.
De altfel, ce ai putea sa inveti de la o femeie depresiva, plictisita de viata, care dramatizeaza la extrem trecerea printr-un divort, se chinuie si se plange intrun ashram si tot universul se raporteaza la nevoile si atentiile ei, intro lume saraca unde ai putea sa ajuti, sa oferi, sa sprijini?

In ciuda banalitatii cartii, sunt de acord ca orice calatorie merita orice cost si sacrificiu, si ca italiana este cea mai seducatoare si frumoasa limba din lume.
Nu-s de acord ca americanii fac orice sa se distreze, de la parcuri de distractii pana la razboaie. Nu poti sa pui in carca unui popor o afirmatie gen - razboiul e distractie.
Si, nu cred ca in Roma cuvantul de baza e sex, orice ar spune Luca Spaghetti. Cum nici cunoasterea e imposibila fara un Guru, ca sa-l citez pe Ghandi.

Spor la citit!

Camino - O calatorie care mi-a schimbat viata

Inainte de a citi "Camino", jurnalul de calatorie al Vernonicai Dragoi, spuneam ca fiecare are “camino” lui. Te nasti, te casatoresti (nu neaparat), si mori. 3 etape esentiale ale vietii prin care omul trece.
Si dupa ce moare, urmeaza un alt “camino” al vietii celei vesnice.
Un perpetuum mobile. N-ai cum sa dai inapoi! Poti insa sa-ti schimbi traiectoria, sa faci alegeri, sa iei decizii – dar tot un “camino” vei avea!

“Camino” e si atunci cand iti incepi dimineata, mergi la munca, dai o fuga la piata si te intorci acasa. Da, rutina ta e “camino”, ca vrei sau nu sa accepti! “Camino” pare un drum lung si drept, sau un drum serpuit, poate fi un drum elastic sau un drum plastic, poate sa fie inodor, insipid dar la fel de bine poate fi precum aroma de cafea sau pepenele verde, toamna.

Noaptea, in somn, “camino” e diferit. Ai cateva ore in care poti sa te abati, sa fii cel mai tare zmeu sau cea mai frumoasa printesa, sa ai palate din ciocolata sau un Ferrari rosu, in garaj. Sa fii pe Chajamlungma sau la plaja in Kapalua.

“Camino” e acolo unde esti tu, unde te misti si respiri. E usor si greu in acelasi timp, e frumos si destul, e o alinare si o mare de nervi, e acum si aici, e maine si la anu’, e devreme si tarziu, e rece si cald, e bunatate si rautate, fericire si plictis, e simplitate si avutie, cer senin si nori de furtuna, iubire si ura, e mama si tata, soare si luna, roua si stropi de ploaie, e vointa si nepasare, foc si apa.

Tu esti multumit de “camino” tau?


"Daca vrei sa vezi in jurul tau, trebuie sa mergi mai incet"... era scris pe cartea de joc pe care a ales-o Veronica, din multitudinea de carti ale lui Bertram, un neamt intalnit intr-o seara la un refugiu din Sahagun, in drum spre Santiago. Asa m-am gandit si eu, daca vreau sa inteleg ceva trebuie sa citesc incet, la urma urmei, nu era nici o graba. Si adulmecam fiecare cuvant... obosind, ca si cum eu eram acolo, pe "camino".


Am savurat cartea la un ceai cu lamaie si scortisoara, sau pe malul marii, unde dorinta de a a ajunge cat mai repede la mare era precum dorinta lui Imre de a face baie in ocean, inainte de a se intoarce acasa, in Ungaria.

Admir curajul Veronicai de a parcurge acest drum, deloc usor, pana la capat, in arsita verii, de a renunta la comfortul de acasa si a dormi la un loc cu 50 de insi, din colturi diferite ale lumii, dar care aveau acelasi tel, de a manca la umbra unui copac sau pe malul unui parau, fermitatea si increderea cu care continua drumul in multe situatii la rascruce, bazandu-se pe instinct, si chiar toleranta sau intelegerea dusa la extrem in ceea ce privea faptele imature ale unui om matur, Imre.

M-am tot gandit daca as face acest drum, pe care l-am considerat un fel de "pom laudat", tinand cont cat este de mediatizat in Germania si Franta si de numarul mare de pelegrini pe care-i depasea sau o depaseau pe Veronica, si mi-am raspuns negativ. Desi incomparabil, am asemanat acest drum cu urcarea Everestului, unde in dorinta de a atinge absolutul, jertfesti inevitabil.

Mi-ar fi placut ca intr-o nota de final, autoarea sa ne dezvaluie daca a ajuns sa-l urmeze pe Imre la ocean, daca relatia lor s-a sfarsit o data cu slujba din catedrala din Santiago, daca mai tine legatura cu "Husky" sau daca mai are vreo veste de la cei 4 spanioli.

Oricum, daca ai de gand sa faci acest drum, cartea este si un bun ghid turistic si o sursa de relaxare, in noptile albe.